CNCD, decizie cu privire la obligativitatea purtării măștii în magazin. Ce s-a stabilit

CNCD, decizie cu privire la obligativitatea purtării măștii în magazin. Ce s-a stabilit
CNCD, decizie cu privire la obligativitatea purtării măștii în magazin. Ce s-a stabilit / Sursa FOTO: wikimedia.org
Publicat: 20/05/2021, 15:29

Obligativitatea purtării unei măști de protecție în orice magazin este valabilă pentru toți românii. O spune clar și răspicat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, care joi, 20 mai, a decis că nu este niciun fel de discriminare atunci când ţi se interzice accesul într-o astfel de unitate pe motiv că nu porţi masca de protecţie.

Mai mult, nici măcar persoanele care dețin o adeverință medicală ce îi scuteşte de la purtarea măştii nu au voie să intre într-un magazin!

Reclamația unei persoane din Arad

Decizia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării are la bază reclamaţia unei persoane din Arad, care a semnalat faptul că paznicul unui magazin nu i-a permis accesul pe motiv că nu purta mască de protecţie. Asta, deși persoana respectivă a prezentat o adeverinţă medicală care o excepta de la obligativitatea purtării măştii de protecție.

Dat afară din magazin, arădeanul s-a adresat CNCD, considerând că a fost discriminat şi „pus într-o situaţie umilitoare faţă de alte persoane”. În plus, el a arătat că, mai înainte cu doar câteva zile, intrase în acelaşi magazin şi nu a întâmpinat astfel de probleme.

Consiliul pentru Combaterea Discriminării a luat act de faptul că respectiva adeverinţă era emisă de medicul de familie, nu de un medic de medicina muncii. În plus, membrii CNCD sunt de părere că adeverinţa de scutire nu are un regim special şi nu poate fi invocată într-un magazin foarte aglomerat, unde este imposibil să păstrezi distanţa fizică. Cel mult, consideră CNCD, o asemenea adeverință medicală poate fi folosită la controalele folosite de poliţişti sau la locul de muncă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Mihai Albu, noi detalii ÎNFIORĂTOARE despre lupta cu cancerul de prostată: „A fost o operație...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Cum se modifică alocațiile pentru copii! Schimbări importante în lege
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Iată ce se întâmplă în creierul tău dacă îți place să citești ficțiune
×